E prima data cand vin in Romania si nu stau mult in Bucuresti ceea ce mi-a placut. Bucurestiul e misto cand esti turist. Sunt locuri frumoase in Bucuresti cum ar fi Muzeul Satului. Am venit in Romania pt Godsmack. Daca nu era concertul asta nu veneam. Asa ca am planuit concediul asta de cand am aflat ca Godsmack va canta la Bucuresti. Intre timp s-a mai adaugat Slash si Priest. Sunt norocoasa :)
O saptamana am fost cu Ice la Cornu la relaxare, vin bun, aer curat si liniste (daca nu socotim talangile vacilor si scandalul matinal al caprelor - ignorate de data asta) :)). Foarte frumos a fost. Ne-am plimbat in Campina (oras pe care eu nu il stiam), am vizitat Castelul Iulia Hasdeu pe care vroiam de ani buni sa il vizitez, baut o cafea si mancat dup-aia in zona, la Brasov :)).
A doua zi am vizitat Salina Slanic Prahova pe care eu nu am mai vizitat-o de cand eram mica si mergeam la tratament acolo. Deci nu-mi placea. Acum mi-a placut. Sinusurile mele au fost extrem de fericite :)). Ce mi-a placut cel mai mult a fost ca am intrat prin galerii pt ca liftul s-a stricat (a cazut scripetele) si intrarea se face prin galeriile miniere cu dubite. Fiind o chestie noua, mie mi-a placut maxim. Salina e schimbata in bine (deci se poate!) fata de cum mi-o aminteam eu. Ce m-a dezamagit a fost magazinul de suveniruri. Saracacios, cu vederile, pliantele si magnetii puse pe laterala dreapta, pe perete, dupa tejghea, astfel incat toata lumea se inghesuia in fata tejghelei ca sa poata vedea peretele din dreapta. Pacat! Dar si asa, turistii vin. Multe autocare cu straini.
Si a venit ziua de sambata, ziua concertului Godsmack. Godsmack se afla in categoria acelor trupe la care visam cand eram mica sa apuc vreodata sa le vad live. Din categorie fac parte: Metallica in 1999 la Bucuresti, Amorphis in 2006 la Sibiu, Judas Priest in 2008 la Bucuresti, AC/DC in 2010 si Rammstein in 2012 ambele la Oslo.
Concertul a fost asa cum ma asteptam: Bestial. Mi-a placut ca a fost la Arenele Romane. Locul asta are un farmec al lui. S-a auzit bine. BINE. Trupa a facut show. Filmarile vazute pana la concert sunt egale cu zero in comparatie cu live-ul. Oamenii live sunt tari de tot. Au cantat piese noi si vechi. Nu cred ca se asteptau la asa primire. Am vazut foarte clar fata uimita a lui Erna (domnul cu vocea) la "Voodoo" cand toata lumea a inceput sa cante cu el. Show de nota 10. Comunicare de nota 10. Sunet si lumini de nota 10. BESTIAL!
Nu imi amintesc sa fi vazut vreodata Arenele atat de pline. La asta nu ma asteptam. Godsmack nu e Metallica, sa adune lume. Godsmack e o trupa care aduna strict ascultatorii ei. Multi ascultatori de Godsmack. De toate varstele. Imbucurator. Frumos.
A doua zi, in aceeasi locatie, a fost Slash. Slash e un nume care aduna lume. Si totusi a fost mai putina lume ca in seara precedenta la Godsmack. Pe Slash eu l-am vazut prima data la Oslo acum 2 ani. Am fost curioasa sa fac comparatie. N-a fost prea mare diferenta decat ca la Oslo a fost in club, in Bucuresti a fost la Arene. Aceleasi solo-uri meseriase, aceeasi voce bestiala a lui Miles, aceeasi comunicare cu publicul doar prin intermediul chitarii (se stie ca Slash nu e vorbaret pe scena). Un concert misto de tot unde media de varsta a crescut considerabil de la o seara la alta :)). Eu si Ice am fost cele care am coborat-o :)).
Si s-a terminat cu Judas Priest. Ce poti sa mai spui dupa ce ai vazut Priest? Chiar daca a fost a 2a oara pentru mine, nu a fost la fel. Prima data am avut norocul sa vad trupa asa cum o stiam eu: cu K.K. Downing. Mi-a placut foarte mult acest "pusti" care il inlocuieste: Richie Faulkner. E integrat perfect in trupa. S-a auzit foarte bine. Rob are aceeasi voce incredibila. M-am bucurat enorm ca am avut ocazia sa ii revad tot in Romania. METAL GODS FOREVER!!!!
Romania iunie 2015 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu