joi, 10 mai 2018

METALLICA WoldWired Tour - Oslo 2.05.2018 Telenor Arena



Ziua de 2 mai 2018 va ramane in istorie, la fel cum a ramas ziua de 9 iunie 1999.

Pe 9 iunie 1999 am vazut prima data Metallica la Bucuresti. Un VIS implinit pentru generatia mea.
Pe 2 mai 2018 am revazut Metallica, dupa 19 ani, la Oslo.
In 1999 l-am vazut pe Jason Newsted. In 2018 l-am vazut pe Robert Trujillo.
In ambii ani am vazut 2 concerte Metallica BESTIALE.

37 de ani de cariera. O trupa care a scris si inca scrie istorie. O legenda vie. Un singur cuvant: METALLICA.

Ziua de 2 mai 2018 a fost rezervata pentru Metallica de anul trecut de cand am cumparat biletele. Am avut zi libera de la servici, am luat masina din dotare si am pornit la drum.
Telenor Arena e cam departe de centrul Oslo-ului si soferii au fost rugati sa nu vina cu masinile in zona pentru a nu se crea busculade. A existat o cursa speciala care mergea din centru pana la arena. Asa ca am parcat in centru si am luat acel autobuz.
Telenor Arena are capacitatea de 23.000 oameni la concerte. A fost plin.
Organizarea a fost absolut perfecta. Pe bilet era scris pe la ce poarta trebuie sa intri, portile au fost perfect delimitate cu indicatoare catre ele, a existat food court si Metallica shop in zona portilor. La ora scrisa pe bilet s-au deschis portile. La fel, la ora scrisa pe bilet a inceput show-ul cu norvegienii Kvelertak care mie nu mi-au zis nimic. Instrumentalul suna ok. Oamenii au 3 chitaristi. Vocalistul este un Satyr (Satyricon) / Shagrath (Dimmu Borgir) wanna be, neimpresionant si chiar patetic pe alocuri. Sunetul lor a fost cam naspa ceea ce pe mine m-a impacientat un pic pentru ca urma Metallica. Au fost buni ca zgomot de fundal cat astepti la coada la apa/bere.

Siiiiii cu intarziere de doar 3 minute, luminile s-au stins, deja celebrul intro de la Hardwired s-a auzit, luminile s-au reaprins si a inceput cel mai tare show metal pe care l-am vazut vreodata.
A fost un show total. Eu nu am mai vazut un show atat de complet si de perfect de la Rammstein. Metallica a batut Rammstein-ul. S-a auzit mai bine. Sunet incredibil, super setlist, super solouri de chitara si de bass, super public si super comunicare.

Amplasamentul scenei in mijlocul publicului a dat o altfel de vibratie dinspre scena si catre scena. Si Rammstein a avut o mini scena in mijlocul publicului dar ei au cantat doar cateva piese pe scena aia. Metallica a avut tot show-ul in mijlocul publicului, la propriu. Toata lumea a putut sa ii vada. Toata lumea a stat fata in fata cu toti cei 4.

Comunicarea a fost excelenta. Simteai ca Hetfield vorbea cu tine, doar cu tine, desi in jurul tau mai erau 22.999 oameni. Metallica este o trupa care a ramas modesta, fara arogante si alte vedetisme ieftine. Asta mi-a placut mereu. Si a ramas o trupa care a facut si face o muzica bestiala, care este inca heavy desi a trecut de tinerete, care stie sa faca show. M-a surprins Lars. A tot alergat pe langa tobe tot concertul. Si concertul a tinut 2 ore jumatate. Atata energie....
Partea funny din concert a fost Take On Me - A-HA cantata de Robert si Kirk.

Am vazut un Hetfield natural si prietenos. Faza aia cu Metallica Family nu suna deloc exagerat din gura lui, chiar te face sa te simti din familie. Am vazut public de toate varstele: de la 10 ani pana la 70 de ani. Hetfield a glumit la faza asta cu etatea: a zis ca se mira ca ne aude atat de bine pentru ca el este atat de batran hahaha. Am auzit romana in jurul meu. M-a bucurat asta.

Au trecut 8 zile si inca nu mi-a trecut euforia. Si sigur nu o sa imi treaca foarte curand.

luni, 2 aprilie 2018

Cargo 33

  Mi-a fost tare dor de trupa si de un concert al ei. De cand sunt plecata in Norvegia am vazut doar o data un concert (mult spus) in garajul Europa FM, acum 5 ani, neplanuit ci potrivit cu prezenta mea in tara. Mi s-a reprosat de catre cineva din trupa ca eu am venit in tara doar ca sa ii vad pe altii, niciodata ca sa vad Cargo. Adevarat de altfel :). Nici trupa nu mi-a dat motive sa vin dar nici eu nu am putut veni cand am vrut (caci am vrut) pentru ca am aflat prea tarziu despre concerte.
Pana acum. Acum am stiut si am venit special pentru Cargo.

  33 de ani!!! Pai din cei 33 ani ai lor, 23 e numarul de ani in care eu am batut tara in lung si in lat ca sa vad concertele lor. Am crescut cu Cargo si Cargo face parte din viata mea. Si de aceea, acum am batut Europa ca sa vad un concert Cargo.
Am planuit calatoria in Romania de cand am aflat ca trupa va canta la Sala Palatului. Motivul concertului nu era pubic. Era doar "extraordinar". "Romanie, te strig" m-a facut sa nu mai am rabdare, sa numar zilele din calendar la propriu.

  30 martie a fost o zi bestiala. O zi pe care nu o uiti usor, un concert BESTIAL, pe care il pastrezi in suflet.
A fost un concert l-a care s-a muncit mult, un concert profi, cu super lumini, super sunet, super aranjament pe scena (cam ca la Rammstein asa - cu toba si clapa sus), cu super solouri (Tavi - care a avut tobele puse pe o platforma, platforma a fost ridicata si el a cantat suspendat; Barar - care a "cantat" la theremin in afara de chitara), cu proiectii, si mai ales cu SUPER atmosfera. Public numeros si foarte diferit. De la copii si parinti pana la bunici. Acest public a facut o atmosfera extraordinara.

  Nu a fost un concert, a fost un spectacol. A avut acustic, a avut piese modificate care au sunat bestial, a avut in play list piese pe care eu nu le-am auzit de ani, a avut Ramon Radosav. Prezenta lui Ramon pe scena m-a facut sa devin nostalgica si sa imi amintesc cum faceam hora sau dansam la Batacanda.
Mi-a placut foarte mult ideea lui Barar de a nu avea invitati. Lumea a fost atenta la trupa si nu la invitatii ei. Lumea a venit pentru trupa si nu pentru invitatii ei. Ramon a fost singurul invitat.

  Eu am cantat si m-am bucurat de fiecare moment, m-am simtit extraordinar, m-am bucurat ca revad trupa, am sarbatorit cu ei din randul 3, i-am felicitat in culise.
Am vazut o trupa mare, care a facut un show la fel de mare.

  La multi ani Cargo! Sper sa ne revedem cat mai curand. Eu am zambetul pe buze de vineri. Multumesc pentru asta!










vineri, 19 ianuarie 2018

"Romanie, te strig!" - Cargo

Curiozitatea a fost imensa si scepticismul foarte mare. Asa am inceput sa ascult piesa. Inceputul ala ciudat m-a facut sa raman sceptica.
Dupa atatia ani de liniste, pauza, lipsa, vine piesa asta! Ca un uppercut!!! Finally!

Piesa e absolut BESTIALA! E agresiva, cu mesaj, cu sectie ritmica apasata si dura (duo-ul Alin - Tavi a functionat perfect mereu), cu chitara atat de neBarar dar care suna atat de bine, cu ruperi de ritm atat de misto facute.

Textul pt mine e surpriza cea mai mare. Am simtit ca e scris pentru cei ca mine, cei care vorbim alte limbi dar suntem mandri ca suntem romani. Pe noi, cei plecati, cand vine vorba despre Romania, ne atinge altfel.
Vocea lui Baciu e alta surpriza: clara, dura si cu traire, asa cum imi place mie.

Piesa se lanseaza pe 24 ianuarie pentru a sarbatori Centenarul Marii Uniri de la 1918, dar contextul actual al Romaniei o va transforma in imn.

Varianta acustica e si mai spectaculoasa. Mi-a adus aminte de concertul unplugged pe care Cargo l-a avut acum foarte multi ani. Pacat ca nu a fost pus pe un abum acel concert. A fost unul dintre cele mai tari concerte. Si dupa concertul ala a inceput moda albumelor unplugged.

Ma entuziasmeaza Cargo din nou dupa atatia ani ! Acum astept albumul!

sâmbătă, 30 decembrie 2017

2017

Hmmmm.... anul asta a avut de toate. Chiar de toate.

A inceput cu demisie in februarie, urmata de preaviz pana la sfarsitul lui martie, job nou in aprilie.
Din punct de vedere al jobului, cea mai tare faza a fost ca anul asta am lucrat in 2 sedii de politie: Politi Songdalen si Agder Politidistrikt Kristiansand. Crema a fost in Kristiansand pt ca eu am fost repartizata la Crima Organizata si la Arest. Cea mai tare experienta ever!!!

Din punct de verede rockeristic, anul asta am vazut 2 concerte tari: Sully Erna la Oslo (cu Ice) si Satyricon in Kristiansand.

Din punct de vedere personal, nu mai am elemente perturbante in jur. Anul asta le-am eliminat definitiv. Deci viitorul suna bine, cum zice reclama aia haha.

La multi ani!

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Satyricon - Kick Scene Kristiansand - 1.12.2017

Am asistat ieri la un concert absolut bestial.
Totul a fost perfect: locatia, organizarea, publicul, comunicarea dinspre si catre scena, sunetul, luminile, atmosfera, trupa, concertul.

Pentru mine au fost niste premiere: a fost primul concert metal in Kristiansand, a fost prima data cand am vazut Satyricon live si a fost prima data cand am vazut o trupa norvegiana cantand acasa.

Locatia e foarte misto si incapatoare desi nu pare la prima vedere. A fost plin. Organizarea a fost impecabila.
Publicul a fost numeros si civilizat. M-a surprins media de varsta. Ma asteptam la mai multa pustime dar de fapt eu si generatia mea eram pustanii. Erau langa mine niste doamne impreuna cu consortii lor, toti trecuti bine de 50 de ani.

Publicul asta numeros a facut o atmosfera bestiala. Trupa la randul ei, a facut o atmosfera si mai bestiala. Desi Satyr nu a folosit multe cuvinte (a vorbit de 2 ori) este incredibil cum a comunicat cu noi, publicul, tot concertul.
Sunetul a fost impecabil, luminile la fel, tot concertul a fost super profi. Mi-a placut mult pentru ca nu ma asteptam sa fie chiar atat de perfect. Nu am nici un comentariu negativ. M-am simtit absolut bestial timp de o ora si jumatate.
Ca sa subliniez cat de misto a fost atmosfera si concertul, am sa spun ca la final au fost 2 bisuri. Lumea iubeste Satyricon iar Satyricon stie sa se faca iubita.







vineri, 29 septembrie 2017

Sully Erna - Vulcan Arena Oslo - 19 septembrie 2017

A fost un concert foarte misto si intim (la modul propriu). A fost concertul la care pe mine m-a socat lipsa publicului. Sully ne-a spus ca s-au vandut 95 de bilete, ne-a numarat si a zis ca suntem 93 haha.
Dar noi, cei 95, am facut super atmosfera si concertul, desi a inceput cam crispat, a continuat bestial. Mi-a placut ca Sully si trupa, desi surprinsi de lipsa publicului, au constientizat ca cei 95 au venit special pt el/ei si au facut super show. "Oslo, let's save the fucking night!".
Mie mi-a placut maxim. A fost cu feeling, ca intre prieteni. Lisa Guyer e bestiala. Are o voce incredibila si face super show. Timiditatea lui Sully si expansivitatea ei se potrivesc perfect pe scena.
Ma bucur foarte mult ca am asistat la un concert atat de altfel. Nu ratati Sully Erna daca aveti ocazia sa vedeti.

Filmat de Ice:



Si filmat de cel din fata noastra :)

 

miercuri, 6 septembrie 2017

The Paths We Choose: A Memoir

By the founder and frontman of Godsmack, Sully Erna

Nu pot sa compar aceasta carte cu nici o alta autobiografie/"memorie" a unui artist pt ca nu am mai citit alta pana acum. Desi am cartea in biblioteca de ani de zile (cred ca vreo 5 sau 6 ani), nu am citit-o pana acum. Nu stiu exact de ce. Iar acum am citit-o pentru ca abia astept concertul de la Oslo si cred ca sunt in dispozitia Erna/Godsmack si deci s-a potrivit.

Spre deosebire de celelalte trupe care mie imi plac foarte mult, Godsmack nu a fost o descoperire proprie. Godsmack mi-a fost recomandata (insistent!) de catre al meu verisor Vlad. Mi-a facut capul calendar cu newcomer-ii astia (la acea vreme) incat m-a facut sa ascult doar ca sa scap de gura lui. Deci nu am avut nici un fel de entuziasm.
Acum eu am devenit el cand e vorba despre trupa, hahaha. Adica eu sunt aia care stresez lumea sa asculte Godsmack, sunt aia care mi-am facut prietenii sa ma insoteasca la concertul trupei din 27 iunie de la Bucuresti. Stiu cum sa insist! (e in familie treaba cu insistenta, hahaha).
Godsmack m-a castigat de la primele acorduri: ritmate si agresive. Era ceva ce nu mai ascultasem pana atunci, ceva altfel. Si mi-a placut cum suna vocea. Chiar foarte mult. Si de atunci am ramas fan. Concertul de la Bucuresti a fost un vis implinit.

Desi imi place muzica trupei foarte mult, nu am fost prea atrasa de "Memoriile" lui Erna pt ca am crezut ca o sa citesc tipicele chestii doar despre viata de vedeta rock: droguri, alcool, si sex si cam atat. Eventual si un mic planset despre "cat de greu a fost sa reusesc" si "cat de greu e sa fii vedeta".
Din fericire pt mine nu a fost asa.
Un alt motiv pt care am citit cartea a fost si faptul ca, in afara de 2 piese ("Serenity" si "Voodoo"), absolut toate celelalte texte ale pieselor sunt inspirate din povesti din viata lui si am fost curioasa.
Cartea are legatura tot cu Vlad. Este primita cadou de la el de ziua mea.

M-a castigat total. Si m-a facut sa nu ma dezlipesc.
Este atat de misto scrisa incat te face sa te simti ca si cum esti fata in fata cu Erna la o bere si iti povesteste toata viata lui, prin ce a trecut, ce tampenii a facut in adolescenta (povestea tipica a pustiului care provine dintr-o familie destramata si care traieste intr-un cartier marginas cum ar fi la noi; ghetou cum e la ei). Cred ca multi dintre noi ne ragasim in povestile lui din adolescenta, la un nivel de pericol mult mai scazut, dar la acelasi nivel de frustrare. Eu m-am regasit in multe dintre ele.
De aceea povestea e atat de captivanta. In afara faptului ca e reala, este descrierea sincera si naturala a tuturor evenimentelor importante care s-au intamplat in viata lui, de la primul set de tobe primit cadou la varsta de 5 ani, trecerea prin frustrarile adolescentei si bautele cu prietenii, povestile de dragoste si cele cu droguri, primele rateuri cu primele trupe si crizele de anxietate, povestile din spatele hiturilor Godsmack, pana la infiintarea Godsmack, semnarea primului contract cu Republic/Universal Records si succesul atins la o varsta la care altii erau vedete internationale.

Este o poveste despre cum muzica vindeca sufletele.

"I wrote abouth the stories that paved the way to all the good things I have today." (Sully Erna in Epilogul cartii).