8 martie
Ziua Femeii a fost recunoscută pentru prima dată la Internaţionala Socialistă de la Copenhaga, din 1910, fără a se preciza însă o dată anume. Ziua ONU pentru drepturile femeii şi pacea internaţională a fost sărbătorită apoi pe 8 martie 1975, în Anul internaţional al femeii. În România, până în decembrie ’89, se vorbea de „Ziua mamei”, prilej cu care se organizau spectacole dedicate acesteia. Din 1989, a fost înlocuită cu „Ziua femeii”. În această zi, româncele sunt răsfăţate cu flori şi cadouri, iar în cinstea lor sunt programate petreceri şi evenimente speciale.
9 martie
Pentru creştinii ortodocşi, mâine este Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, la noi fiind asociată şi cu „Ziua Bărbatului”. Potrivit tradiţiei, este singura zi din an când bărbaţii au voie să bea 40 de pahare de vin, care, se spune, se transformă în sânge şi în putere de muncă peste an.
Femeile coc 40 de figurine din aluat dospit, „sfinţişori”, făcute în formă de 8. După ce sunt scoase din cuptor, acestea se ung cu miere de albine şi se presară cu nucă măcinată, apoi se împart pentru sufletul morţilor. Obiceiul este păstrat îndeosebi în Moldova. În Dobrogea, „mucenicii” sau „măcinicii” sunt mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, apoi se adaugă scorţişoară, nucă şi coajă de lămâie. În Oltenia se numesc „bradoşi”, iar în Banat „brânduşei”.
Tot mâine se sfârşesc Zilele Babei Dochia (Babele) şi, până pe 17 martie, urmează Zilele Moşilor. Spre deosebire de Babe, care aduc zile friguroase, ninsoare, lapoviţă şi vânt şi sunt considerate „rele”, Moşii aduc vreme frumoasă şi călduroasă.
duminică, 8 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu