Little Ashes

Cand vezi primul cadru cu Salvador Dali, coborand dintr-o masina de epoca, imbracat intr-o camasa cu volanase, are loc momentul de “blink blink” intre Edward Cullen si Dali, care te poate face sa pierzi firul actiunii de pe ecran. Cauza este Robert Pattinson, devenit sinonim aproape peste noapte cu vampirul din “Twilight”.

“Little Ashes” nu e o biografie a lui Salvador Dali, dupa cum nu e una a lui Luis Buñuel sau a lui Federico Garcia Lorca. In schimb, este o radiografie romantioasa a triunghiului format de cei trei inainte ca ei sa devina varfuri propriu-zise in pictura, cinematografie si literatura. In vremea cand studiau cu totii arta, fiecare cate o felie din ea, sub acelasi acoperis al unei scoli din Madrid, tinerii Salvador, Luis si Federico se lasau purtati de propriul geniu, bautura, porniri erotice si clocotiri revolutionare, mereu mai departe de norma. Divergentele dintre sferele lor anarhisto-intelectuale si contextul politic exterior dintr-o Spanie catolica din ce in ce mai cotropita de doctrina fascista a lui Francisco Franco va forma conflictul principal al filmului. Aceasta batalie impersonala intre Artistul care-si cere libertatea si Politicul care i-o ingradeste e transpusa la scara mica dar spectaculos de emotionanta. Implozia triunghiului, ca urmare a apropierii dintre Dali si Lorca, apropiere damnata de Buñuel, aduce in relief veninul “moralitatii” incuiate, dictate de traditie, religie si regim.

Salvador si Federico se metamorfozeaza intr-un cuplu in ambiante, plutesc pe valul “No limit”, proclamat in repetate randuri ca manifest al artei lor, iar atractia izvoraste intre ei cu izul imbatator al fructului interzis. Dali, mereu gata sa loveasca ordinea rigida cu salve de comportament exagerat, la momentul adevarului bate in retragere, fuge la Paris si se casatoreste cu Gala, in timp ce Lorca plateste cu viata pentru convingerile sale, dand dovada curajului de a se compromite in ochii lumii, in locul compromisului fata de sine.

De-a lungul filmului exista recitari (in spaniola cu voice-over in engleza) din poezia lui Lorca, picturi si schite ale lui Dali, scene din “Cainele Andaluz” al lui Buñuel.

Robert Pattinson m-a impresionat. De la postura efeminata si accentul catalan pana la maimutareala (exemplificarea perfecta a nebuniei) lui Dali.

Club Bikers

Suprematia celor 2 roti motorizate :))
Cand intri in Club Bikers Otopeni te imtampina acest avertismet :)) si o ditamai parcarea pt motociclete.

Woman in a mans world

Imi place in primul rand vocea ei. Are o voce incredibila!
Imi mai place:
- atitudinea ei;
- tot ceea ce canta si, nu in ultimu rand,
- ca este genul de artist care nu se incadreaza numai intr-un singur stil.
O sa exemplific ce am scris mai sus printr-un super cover al celebrei "It's a mans world" a inegalabilului James Brown.
Christina Aguilera - Grammy Awards

Parcul Bordei

Azi (12.08) am vrut sa merg in Herastrau si am luat autobuzul de la Perla si ziceam eu ca ma dau jos la Arc. Numa ca am luat alt autobuz, care merge pe partea cealalta a parcului, si in loc de Arc, am ajuns diametral opus, pe bld. Aviatorilor, la alta intrare in Herastrau, aia cu terasele care colcaie de fitze. Si m-am dat jos din autobuz si, mergand eu, dezamagita de situatie, pe langa un gard, am vazut jos o alee pavata frumos, un felinar rotund nou, o bancuta noua si cosuri de gunoi noi (cu saci de plastic in ele) si ma uitam si ma intrebam: "Oare ce e aici? Ia sa cercetam unde e intrarea!" Si am mers pe langa gard pana am gasit intrarea, intrare care are si lacat (dupa o anumita ora, parcul e inchis) si am intrat. La intrare scria pe o placa: Parcul Bordei. Asa l-am descoperit eu. Serios, habar nu aveam unde este.
Parc devenit celebru datorita scandalului imobiliar, parc mic dar fumos, plin (dar PLIN) de pasari, pasari supravegheate de angajati, hranite de aceiasi angajati, cu locuri de dormit amenajate. In lacul din parc exista pus gard care desparte "lacul" pasarilor (lebede - albe si negre si rate) de restul lacului. Foarte mult mi-a placut.

Ideea cu mersul in Herastraul era cititul in parc. Am redescoperit cititul in parc. Imi era dor de cititul in parc. Nu a fost azi (ieri) Herastraul ci Bordeiul. Si dupa sedinta foto, am luat loc pe o bancuta, am scos cartea si am citit intrerupta doar de "scandalul" lebedelor si al ratelor :)

Ziua lu' Ice

Initial noi am vrut sa mergem pe terasa in Fire unde am fost acu' 2 saptamani, terasa care a disparut in santurile deja existente, care tin loc acum de strazi. Ce nu este sapat in centrul vechi, este pavat urat si atat de plin de terase incat nu ai loc sa treci. Dar terasele sunt si ele pline si sunt de toate felurile: de la normale, la toate fitzele pamantului la un loc. Totusi, terasele arata decent, pavajul e proaspat dar cladirile mai au un pic si cad. E un amestec foarte interesant de termopan nou si foarte nou cu lemn vechi si caramida foarte veche.

Parcul Circului

Am fost intr-o seara, am facut poze si nu se intelegea nimic. M-am intors ziua :)

In parc exista un mini lac. Acest mini lac este aproape secat. Din cauza ca e aproape secat, exista pe el nuferi. Sunt nuferi imensi. Si mai exista si rate :)

Mogosoaia

La vreo 11 km de Bucuresti se afla Palatul Mogosoaia, in comuna cu acelasi nume, denumita dupa sotia boierului Mogos, caruia ii apartinusera domeniile cumparate la sfarsitul secolului 17 de Constantin Brancoveanu. In 1702 se termina constructia palatului domnesc de pe malul lacului Mogosoaia. Cladirea initiala era destul de diferita de ceea ce se vede acum, insa stilul ei arhitectural, compus din diverse surse de inspiratie arhitectonica, se incadreaza in asa numitul stil brancovenesc (un fel de baroc romanesc): o combinatie de elemente venetiene si otomane, renastere italiana amestecata cu bizantin.

In secolul 19 domeniul este cumparat de familia de boieri Bibescu, descendenti ai Brancovenilor. Sub ingrijirea lor si lucrul mesterilor francezi si germani palatul isi recapata forma si faima. In 1912 printul George Valentin Bibescu (1880-1941) daruieste palatul sotiei sale, Martha Bibescu, poeta si scriitoare, care il gaseste in paragina si il transforma (cu ajutorul arhitectului sef al Venetiei, Domenico Rupolo) in loc de intalnire pentru cercurile ei culturale.

In 1945 ea il doneaza statului cu scopul de a fi inclus pe lista monumentelor istorice si din anii 50 in el a existat sectia feudala a Muzeului de Arta (colectii de arta feudala se gasesc si azi inauntru). Nu doar palatul este o deosebita realizare, ci si parcul care il inconjoara. Plasat la marginea lacului Mogosoaia, fatada dinspre lac da intr-o loggia terasata tip venetian, cu arcade, coloane si un mic labirint de gard viu.