luni, 13 iunie 2022

Pandișpan cu vișine

8 oua, 200 g zahar, 50 ml de ulei, 250 g faina, 2 lingurițe zahar vanilat, coaja de la o lamaie, sare, 400 g visine congelate.

Vișinele se pun intr-o sita si se lasă la dezghețat.

Se bat albusurile spuma, se adauga apoi zaharul si se mixeaza in continuare pana ce se obtine o spuma tare, densa si lucioasa. Se adauga treptat galbenusurile, zaharul vanilat, sarea si coaja de lamaie. Apoi se pune mixerul pe turatie mai mica si se adauga treptat jumatate din faina, uleiul si apoi cealalta jumatate de faina. 

Intr-o tava tapetata cu hartie de copt se intinde aluatul. 
Visinele (care nu s-au dezghetat in totalitate) se adauga peste aluat bucata cu bucata. Unele se „arunca” mai de sus, pentru a ajunge mai adanc in aluat si altele mai de jos, pentru a ramane la suprafata. Astfel vom avea visine in toata grosimea prajiturii.

Se coace la 180°, timp de 35 de minute.

duminică, 30 ianuarie 2022

Chec cu portocale

5 oua, zeama de la 2 portocale, coaja de la o portocala, 300 g faina, 200 g zahar, 1 lingurita praf de copt, 4 linguri ulei, 2 plicuri (2 lingurite) zahar vanilat, sare.

Se separa ouale. Albusurile se bat impreuna cu sarea pana cand compozitia nu mai este lichida dar este lucioasa. Se adauga zaharul si zaharul vanilat si se mixeaza pana se incorporeaza zaharul.

Galbenusurile se amesteca cu uleiul, zeama si coaja de porticale si se toarna peste albusuri amestecand de jos in sus cu spatula sau la robot.

Faina se cerne si se amesteca cu praful de copt. Se pune peste amestecul de albusuri si galbenusuri, amestecand de jos in sus pana faina este bine incorporata.

Punem compozitia in tava unsa cu ulei si tapetata cu faina si o coacem, in cuptorul preincalzit la 200 grade, timp de 40 min.
Dupa 35 de min, daca prajitura este rumena, verificati cu scobitoarea. E posibil sa se coaca mai repede (depinde de cuptor).

Glazura este ciocolata topita.

Pofta buna!

luni, 24 mai 2021

Portokalopita

Sirop

  • 350 ml apa

  • 400 g zahar

  • zeama de la 1 portocala


Portokalopita

  • 5 oua

  • 100 g zahar

  • coaja de la o portocala

  • zeama de la 2 portocale

  • 1 plic zahar vanilat

  • 1plic praf de copt

  • 280 g iaurt grecesc

  • 180 ml ulei masline

  • 400 g foi placinta (eu am folosit Yufka)


Mod de preparare sirop:

Puneti intr-un vas apa cu zaharul si zeama de portocala. Lasati sa fiarba aproximativ 8 -10 minute si apoi lasati la racit.

Mod de preparare Portokalopita:

Taiati foile de placinta fideluta si puneti-le intr-o tava la uscat.

Intr-un bol, adaugati ouale, zaharul, coaja rasa de portocala, zeama de portocale, zaharul vanilinat, praful de copt, iaurtul grecesc si uleiul de masline. Mixati bine totul cateva minute.

Ungeti un vas termorezistent cu ulei si adaugati foile de placinta taiete fideluta. Adaugati amestecul pregatit mai devreme si presati bine cu ajutorul unei linguri.

Coaceti in cuptorul preincalzit, la 180 °C, timp de 40-45 minute sau pana se rumeneste frumos. Scoateti si insiropati imediat. Mai pastrati putin sirop pentru a turna atunci cand serviti, daca doriti.

Lasati plăcinta sa se raceasca cateva ore. Pofta buna!


marți, 9 martie 2021

"Absurdul din nou a invins"


Nu am scris nimic pana acum pentru ca nu mi-am gasit cuvintele. Inca imi e greu sa le gasesc, sa fiu coerenta. Eu, cea cu cuvintele mereu la mine, am ramas brusc fara ele in dimineata zilei de ieri, cand am deschis facebook-ul si am citit ca ai plecat dintre noi Adi. 

Am trait ieri un amalgam de sentimente. Am citit toate articolele din presa si tot ce s-a scris pe facebook, am plans, am refuzat sa cred. 

Acum o sa scriu despre mine, despre tine si despre trupa pe care tu ai format-o si pe care eu o iubesc de la varsta de 15 ani, de cand am vazut primul concert Cargo la Sala Polivalenta din Bucuresti.
Tu si Cargo faceti parte din adolescenta si maturitatea mea; am trait atatea momente unice, atatea concerte bestiale peste tot in tara, atatea povesti frumoase, timp de 30 de ani. 

"Cel mai mare fan Cargo" am fost numita de catre tine, pe scena din Laptarie, de ziua mea. Nu stiu daca stiai ca era ziua mea, dar era, si faptul ca m-ai chemat pe scena si m-ai numit "Cel mai mare fan Cargo" in fata publicului din care faceam parte, a fost unul dintre cadourile speciale.
Am atatea amintiri frumoase cu tine si Cargo incat imi e greu sa mi le amintesc pe toate acum. 
Pentru ele iti multumesc. Iti multumesc si pentru ca voi m-ati considerat prietena voastra, nu doar fanul vostru. 
"Tu esti prietena noastra" am auzit de nenumarate ori de la tine si ceilalti colegi de trupa.

Te-am vazut ultima data la Cargo 33, cel mai frumos concert. Am venit special din Norvegia pentru el. Te-am imbratisat in culise si ti-am spus, cand am plecat, ca sper sa ne revedem curand. Si, dupa 3 ani, aflu cu stupoare ca nu va mai fi posibil. Iar asta doare.
Dar tu ramai in inima si amintirile mele.
Multumesc inca o data pentru acesti ani bestiali petrecuti cu tine si Cargo, pentru amintiri, pentru poveste.

Poza este facuta in 2000 la Sala Palatului. Este singura poza cu noi pe care o am in Norvegia. 

sâmbătă, 5 decembrie 2020

"Respectul" Romaniei pentru cetatenii ei din diaspora

Eu, ca multi alti romani, m-am inscris pentru a vota prin corespondenta.

De data asta, plicul a fost trimis suspect de tarziu din Romania si a facut pe drum 7 zile. Am votat in aceeasi zi in care am primit plicul, pe 19 noiembrie. Surpriza: acum 2 zile am primit mail in care sunt anuntata ca votul meu NU a fost validat pt ca nu a a juns la timp!!!!

Pentru ca inapoi spre Romania plicul a facut 15 zile (15!!!!) pe drum!

Ok zic, lasa ca o sa caut unde o sa fie sectia de votare in Kristiansand.

Surpriza 2: pe site-ul consulatului nu figureaza sectie in Kristiansand. Cea mai apropiatra sectie de votare este la Oslo, oras in lockdown pe motiv de covid. Deosebit. Deci mi-am luat gandul de la votare.

Surpriza 3: suna telefonul azi, cineva din Kristiansand imi zice «Mergi la vot!». Raman perplexa: «Ha? Unde?». Aflu ca se voteaza in centrul Kristiansandului, la parterul unei case, langa o pizzerie. Am intrebat de unde stie. A aflat in acelasi mod in care am aflat si eu: i-a zis cineva. Telefonul fara fir.

Iau CI-ul, sar in masina, parchez in oras, trec pe langa respectiva intrare. Nici un semn, nimic. Sun persosana care mi-a dat pontul ca sa intreb unde e locatia, aflu ca am trecut pe langa ea. Pe un panou in fata intrarii neluminate, se afla lipita cu scoci, o foaie A4 pusa intr-un chilot de plastic, pe care era scris ca acolo este sectia de votare. Intru, ma intampina un tip simpatic cu piercinguri si cu accent ardelenesc, imi scriu numele pe lista, ma dezinfectez, pun masca, intru.

Si acum incepe povestea cu nervi.

Aflu ca CI-ul nu e suficient. Ca imi trebuie dovada rezidentei. Ca nu pot vota daca nu am adresa, ca ei vor sa stie adresa. Mi se cere pasaport. Raman perplexa. Le spun ca am pasaport nou, schimbat in 2019, ca nu exista adresa in pasaportul meu. Si pana la urma ce adresa vreti: cea din NO sau cea din RO? Le spun ca am CI-ul, unde e trecuta adresa din RO. Ei zic ca nu, ca tre sa am actul de rezidenta sau atestul de la Evidenta Populatiei din NO.

Bai frate: pai hotarati-va! Le zic inca o data ca nu am acte la mine. Am permisul auto la mine, permis norvegian pe care il poti avea DOAR daca esti rezident. Le-am zis ca eu am facut scoala auto aici si nu puteam sa fac asta daca nu eram rezident in Norvegia. Nimic. Presedintele o tot dadea cu pasaportul, o tanti isterica flutura cele 2 acte (rezidenta si dovada adresei din NO). Imi venea sa o intreb: «Un dosar cu sina nu doriti?». Habar nu aveau ce vor de la tine, repetau ca cd-ul zgariat ca trebuie aia si aia, nu ascultau nici un argument.

Nu m-a intrebat nimeni daca am cu mine CI-ul, cel mai important act cu care poti vota! M-am enervat asa de tare incat le-am zis ca eu am votat deja, ca am primit mesaj ca votul meu nu a fost validat si de aceea m-am deplasat. Le-am aruncat (la propriu) CI-ul pe masa si le-am zis sa verifice. Au ramas blocati la modul ca nu stiau ce sa faca! Intr-un final se scaneaza CI-ul, e verde (deci ok) si urmeaza intrebarea soc venita de la unul dintre cei din comisie catre presedinte: «Si acum ce facem?».

Pe bune???? Acum imi dai stampila aia si ma lasi sa imi exercit dreptul de vot!

luni, 20 iulie 2020

Prajitura cu cirese


Am avut cateva cirese in frigider pe care nu le-am mancat pt ca erau cam acre. Asa ca m-am gandit sa fac o prajitura cu ele. Nu au fost cam multe. Mi-ar fi placut sa fie mai multe. Daca aveti mai multe, puteti pune. Eu am avut cam 2 pumni de cirese medii.

In afara de cirese, mai trebuie:
- 5 oua
- 200 g faina
- 200 g zahar
- 1 lingurita praf de copt
- 4 linguri ulei
- 2 plicuri (2 lingurite) zahar vanilat
- sare

Se separa ouale. Albusurile se bat impreuna cu sarea pana cand compozitia nu mai este lichida dar este lucioasa. Se adauga zaharul si zaharul vanilat si se mixeaza pana se incorporeaza zaharul.

Galbenusurile se amesteca cu uleiul si se toarna peste albusuri amestecand de jos in sus cu spatula sau la robot.

Faina se cerne si se amesteca cu praful de copt. Se pune peste amestecul de albusuri si galbenusuri, amestecand de jos in sus pana faina este bine incorporata.

Ciresele fara samburi se pun intregi in compozitie si se amesteca cu grija.

Punem compozitia in tava unsa cu ulei si tapetata cu faina, o ornam cu fulgi de ciocolata si o coacem, in cuptorul preincalzit la 200 grade, timp de 40 min.
Dupa 35 de min, daca prajitura este rumena, verificati cu scobitoarea. E posibil sa se coaca mai repede (depinde de cuptor).

Pofta buna!

marți, 18 februarie 2020

Pasta Bolognese cu piept de pui


Am facut astazi, in cea mai mare viteza, cele mai bune paste bolognese de pana acum.
Viteza s-a datorat faptului ca, abia venita de la sala, eram foarte flamanda :).

Am folosit:
- 2 bucati piept pui
- paste
- parmigiano ras
- 2 catei usturoi
- piper (5 peppers)
- sare
- ulei
- oregano uscat
- coriandru uscat
- praf de usturoi

Nu am cantitati de dat. Am folosit cantitatile dupa gust si dupa ochi.

Prima data perpelim bucatile de pui intregi, pana prind o culoare frumoasa. Nu le gatim. Scoatem puiul din tigaie si il lasam la racit. Dupa ce s-a racit taiem bucatile de iept de pui in felii subtiri. Feliile, la randul lor, le taiem in bucati mici ca pentru salata.

Punem pastele la fiert. Le fierbem exact cat timp e scris pe ambalaj. Trebuie sa ramana al dente. Scurgem pastele bine.

Facem sosul dintr-o conserva de rosii taiate Mutti, sare, piper si usturoiul taiat felii subtiri. Gatim sosul 15 minute. Adaugam pastele. Amestecam si gatim pana pastele se integreaza in sos. Adaugam piper si parmigiano ras dupa gust. Mie imi place mai iute si imi place cu mai mult parmigiano. Amestecam. Cand parmigiano este integrat in sos, adaugam puiul, coriandrul si oregano. Amestecam din nou. Gatim pana puiul absoarme sosul iar acesta mai scade. Adaugam praful de usturoi. Amestecam 1 minut pe foc. Gustam de fiecare data dupa ce adaugam ingrediente.

Servim cu parmigiano ras deasupra.
Pofta buna.